Lumea se destrama si noi furam ca sa ne stergem la cur

Pe plan national lucrurile sunt, ca de obicei, inecate in coruptie si in minciuna. Parlamentul cheltuie mai mult decat a facut-o anul trecut. Poate realizeaza ca e criza si vor sa arate lumii ca la noi, in Romania, criza este o gluma buna pentru cei ce ne conduc, si o drama acuta pentru miile de oameni care nu au job si nici nu au posibilitatea de a gasi unul in curand.

Cursurile de recalificare, platite de catre stat, care sunt atat de necesare celor fara loc de munca, si fara mijloace de a putea sa isi plateasca unul, sunt doar o fatada a bravurii clasei politice. Cand ajungi in sfarsit in fata unui functionar de la un astfel de centru, ti se spune frumos ca e criza, si ca banii de la guvern au intarziat sa apara, deci cursurile se suspenda pentru o perioada, care fluctueaza de la un ghiseu la altul. Interesant ca statul are in evidente cum ca 17700 de oameni ar fi absolvit astfel de cursuri in perioada ianuarie-mai 2009. E cineva in stare sa gaseasca o lanterna suficient de puternica pentru a lumina acest mister?

Ministrii sunt tot ministrii. Daca cei de pana acum au fost hoti prin virtutea functiei si a varstei, cei de acum sunt hoti tocmai pentru a le demostra celor dinainte, monstrilor consacrati, ca si generatia tanara este avida de putere si faima, si chiar nu o deranjeaza deloc sa calce peste cadavre, nici macar atat cat ia deranjat pe predecesori. Este interesant , cum in aceasta criza permanent mentionata de politicieni se gasesc atat de multi bani de furat, delapidat, pierdut, etc. Ministru tineretului si sportului, Monica Iacob Ridtzi, ne arata cu varf si indesat cum trebuie sa faci o campanie de concerte si evenimente destinate euforizarii maselor care sa iti infrumuseteze si contul din banca. Este interesant cum pentru un concert la care au participat Holograf, Vita de Vie si Pepe, toti artisti de renume mondial, ministerul plateste 60000 de euro. Acum, oricati fani ai trupelor mai sus mentionate as deranja, nu mi se pare ca aceste trupe au valoare acestei sume. De fapt chiar artistii au recunoscut ca pentru astfel de sume ar merge si ar canta si la bade Ion la stana in varf de deal. Acest exemplu al ministrului Ridtzi, care a reusit sa urce pe scara politica sustinand-o vadit pe EBA ca mai apoi, cunoscandu-i toate probleme si dedesubturile, sa poata linistit sa isi vada de “acumularile” ei personale, este doar o firimitura din sutele de mii de euro pe care dansa a reusit sa ii plaseze “frumos” si “corect”.

Pe plan international, chiar daca presa de la noi din tara, aproape ca nici nu observa, Iranul trece printr-o perioada aprope identica cu 1989 de la noi. Alegerile sunt contestate de catre popor, statul nu observa nici o frauda, oamenii ies in strada, Garda Revolutionara inabuse prin violenta excesiva incercarea acestora de a-si exprima doleantele.

Totul decurge firesc, caci pe roman nimic nu il mai surprinde.

Advertisements

~ by Daniel Codrea on June 23, 2009.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: