fumat+minor+lege=0

Cam la concluzia asta am ajuns azi de dimineata.

Intru si eu intr-un magazin ca tot omu. Ma pun la casa sa imi platesc produsele. Cand aproape ajung simt ca cineva ma trage de maneca. Ma uit si vad un copilandru la vreo 12-13 ani, cu ochelarii cu rama lata, cu fata de “bibliotecos” ca se uita la mine si imi zice “nu-mi iei mah si mie un pachet de tigari, ca nu vrea sa-mi dea aia”.

“Aia” era chiar langa mine si se uita daca ii accept “rugamintea”.

Pana sa apuc sa mai zic ceva, “aia” il intreaba de care ii trebuie.

DECI, pe langa faptul ca era randul meu, pe langa faptul ca nici macar nu am avut drept la replica, pe langa faptul ca avem legi care interzic vinderea tigarilor si a alcoolului catre minori, mai sunt si nesocotit de o “aia” si de un copiladru cu fata de “bibliotecos”. Da’ pana unde?

In fine, “bibliotecosu” isi primeste tigarile, ajung si eu sa imi cumpar plicele de cafea, la care o intreb pe “aia”, “Pai da cum de i-ati vandut tigari? Nu ati vazut ca era minor?” (Specific ca hartia pe care era scris cu majuscule de vedeai din capatul magazinului, cum ca “NU VINDEM TIGARI SI ALCOOL MINORILOR” era chiar la cotul caseritei). Raspunsul a venit la fel de repede precum si-a luat “bibliotecosul” tigarile si a tulit-o. “Da ce domnule? Sunteti de la OPC?”

Si eu care aveam o tentativa de simt civic. La ce folos daca nu sunt de la OPC?????

pressoriginal1.jpg

PS: daca gaseste careva legea care prevede interzicerea vanzarii tigarilor catre minori sa mi-o dea si mie, va rog! E Legea 125/2001, transformata din OG 55/1999.

Advertisements

~ by Daniel Codrea on December 5, 2007.

11 Responses to “fumat+minor+lege=0”

  1. Lege nr. 125 din 3 aprilie 2001 privind modificarea si completarea art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/1999 pentru interzicerea publicitatii produselor din tutun în salile de spectacol si interzicerea vânzarii produselor din tutun minorilor

    Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 170 din data: 4 aprilie 2001
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Art. I. – Articolul 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55 din 29 aprilie 1999 pentru interzicerea publicitatii produselor din tutun în salile de spectacol si interzicerea vânzarii produselor din tutun minorilor, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 30 aprilie 1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 151/2000 si republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 21 septembrie 2000, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    “Art. 1. – Se interzice orice fel de publicitate a produselor din tutun în salile de spectacol înainte, în timpul si dupa spectacolele destinate minorilor, precum si înainte, în timpul si dupa spectacolele adresate/destinate adultilor si desfasurate între orele 5,00-20,00.”
    Art. II. – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.

    Aceasta lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 23 octombrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.
    PRESEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU

    Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din 13 martie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.
    PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
    VALER DORNEANU
    Bucuresti, 3 aprilie 2001.
    Nr. 125.

  2. da’ tu de ce ai lasat-o sa ii dea tigarile?

  3. Si ce sa-i fac? Sa-i dau peste mana? :))

  4. sa ii faci scandal ca o denunti daca ii va da tigarile. eventual sa scoti un tel jmecher si sa ii zici ca o si filmezi ca sa ai dovada solida. 😉

  5. Mda!
    As fi putut face asta.
    Momentul in sine a fost prea scurt ca sa mi se lege si mie o idee in cap. Am parut cred ca tare blond de fapt, cu gura cascata, plescaind in gol dupa o reactie.
    Ata ete. Lectie zdravana pt data viitoare.

  6. A, da. Inca op chestiutza. Se pare ca legea 125/2001 nu este ceea care interzice vanzarea tigarilor catre minori. Legea 125/2001 prevede interzicerea reclamelor la produse din tutun inainte, in timpul sau dupa desfasurarea activitatilor la care participa sau sunt prezenti minori.
    Mai trebuia sa caut un pic dupa legea care interzice vanzarea produselor de tutun catre minori. Ea este OG 55/1999

    Mai jos e LEG 125/2001 si OG 55/1999

    Parlamentul României

    Lege nr. 125/2001
    din 03/04/2001

    privind modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/1999 pentru interzicerea publicităţii produselor din tutun în sălile de spectacol şi interzicerea vânzării produselor din tutun minorilor

    Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 170 din 04/04/2001

    Actul a intrat in vigoare la data de 04 aprilie 2001

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Art. I. – Articolul 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55 din 29 aprilie 1999 pentru interzicerea publicităţii produselor din tutun în sălile de spectacol şi interzicerea vânzării produselor din tutun minorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 30 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 151/2000 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 21 septembrie 2000, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    “Art. 1. – Se interzice orice fel de publicitate a produselor din tutun în sălile de spectacol înainte, în timpul şi după spectacolele destinate minorilor, precum şi înainte, în timpul şi după spectacolele adresate/destinate adulţilor şi desfăşurate între orele 5,00-20,00.”
    Art. II. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/1999, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 23 octombrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU

    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 13 martie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU

    Bucureşti, 3 aprilie 2001.
    Nr. 125.

    Guvernul României

    Ordonanţă de urgenţă nr. 55/1999
    din 29/04/1999

    pentru interzicerea publicităţii produselor din tutun în sălile de spectacol şi interzicerea vânzării produselor din tutun minorilor

    Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 461 din 21/09/2000

    Actul a intrat in vigoare la data de 21 septembrie 2000

    Art. 1. – Se interzice orice fel de publicitate a produselor din tutun în sălile de spectacol.

    Modificat de
    articolul 1 din Lege nr. 125/2001 in data de 04 aprilie 2001

    Art. 2. – (1) Se interzic vânzarea şi oferirea produselor din tutun tinerilor sub 18 ani.
    (2) Se interzic vânzarea produselor din tutun prin automate, la bucată şi oferirea gratuită.
    Art. 3. – Nerespectarea prevederilor art. 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.
    Art. 4. – Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 500.000 lei la 5.000.000 lei.
    Art. 5. – Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
    Art. 6. – Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 3 şi 4 se fac de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin Inspecţia Sanitară de Stat.
    Art. 7. – În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Finanţelor şi Ministerul Sănătăţii vor elabora normele metodologice de aplicare a acesteia.
    Art. 8. – Prevederile art. 1 şi 3 se vor aplica la 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

  7. Tot pt rarra_avis: daca scoteam telefonul meu sa pretind ca o filmez cred ca ma scotea ea din magazin ori in suturi ori razandu-mi in fata. 🙂

  8. cred ca oricum daca nu ii dacea “aia” gasesea o “alta” care sa ii dea … iar daca il ducea capu’ umpic zicea ca is pentru “tati” si le lua mult mai usor
    nu prin legi si prin interzicerea vanzarii catre minori se reduce fumatul in randul copiilor si al tinerilor, ci prin exemplul pe care il dam noi toti
    degeaba faci campanii cu “fumatul ucide” si tot felul de chestii, la varsta aia nu realizezi gravitatea acestor lucruri … tot ce stii este sa ii copiezi pe cei mari, fara a putea distinge daca ce fac ei e bine sau rau

  9. Pai da’ shatunci inseamna ca cei majori, maturi din punct de vedere fizic si psihic nu ar avea voie sa fumeze in fata minorilor?
    Si asa nu mai e voie sa fumezi pe unde te taie, si imediat fumatorii devin ca si maidanezii: cum ii vezi cum te zgaibi la ei si le mai dai sun picior, ia-dacilea!!!

  10. aaa, deci interzisa vanzare tigarilor minorilor,dar este LEGAL sa fumeze copii

  11. eu ii vad in spatele blocului meu inainte sa se duca la scoala,,, cum sa procedez? (eu nu sunt fumator)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: